Către Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului În atenția Domnului Președinte Florin-Claudiu Roman

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

Onorată Comisie, Stimate Domnule Președinte!

Am acceptat cu bucurie invitația Domnului deputat Kukcsár Terza Jőzsef, și țin să vă mulțumesc acordul Dvs., a Domnului Președinte de a-mi permite să vorbesc în această comisie deosebit de importantă a Parlamentului Româiei, care în opinia noastră este și forul suprem al dialogului social din țară.    

Reprezint Consiliul Naţional Secuiesc în calitate de președinte, care a fost înfiinţat prin voinţă publică a secuimii, pentru reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc. Vrem autoguvernare regională, garanţii instituţionale ale drepturilor colective. Această voinţă exprimată de comunitatea noastră şi prin referendum este înrădăcinată în trecutul autoguvernării secuieşti, şi, în acelaşi timp, este în concordanţă deplină cu valorile democraţiei regionale, valori pe care trebuie fundamentat procesul de regionalizare din ţările Uniunii Europene, în conformitate cu recomandarea Consiliului Europei 1811/2007.

Proiectul de lege Statul de Autonomia Ținutului Secuiesc, este inaintat în fața parlamentului pentru a treia oară. Am avut prilejul să cunoaștem cele mai importante contrargumente din avizul negativ al Consiliului Legislativ deja din 2004, care se repetă și în avizul din 23.02.2018. Din acest motiv am axat argumentele pe care le voi prezenta la combatarea acestui aviz.  

Consiliului Legislativ,  referitor la propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc consideră, că aceasta: ”Vizează, practic, crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar romăn.” Această evaluare nu corespunde realității.

În realitate propunerea vizeaza o unitate admistrativă a Romăniei, cu anumite prerogative suplimentare pentru gestionarea problemelor locale, în spiritul subsidiarității, și menite să asigure protecția identității naționale a comunității majoritare autohtone. Autonomiile teritoriale, care funcționează în Europa, în state unitare și indivizibile subliniază lipsa vreunei conflict între caracterul unitar al statului, și existența pe teritoriul acestora ale unor unități administrative, investite cu autonomie teritorială.

Italia de exemplu, este stat unitar și indivizibil, suveran și independent, având în acelasi timp cinci regiuni autonome.

Consiliul Legislativ citeaza hotărârea 1334/2003 al Consiliului Europei, - citat acceptat de altfel și de redactorii propunerii legislative în discuție - dar omite tocmai articolul 12, care pune în evidentă, lipsa contradicției între unitatea și indivizibilitatea unui stat și între autonomia teritorială. (12. Constituțiile majorității statelor membre ale Consiliului Europei nu recunosc dreptul de a se separa unilateral. Cu toate acestea, indivizibilitatea nu trebuie confundată cu conceptul de stat unitar, iar indivizibilitatea statului este astfel compatibilă cu autonomia, regionalismul și federalismul.)

            Conform Constituției din 1954, România este ”stat unitar, suveran și independent, în același timp garantează  ”autonomie administrativ-teritorială populației maghiare”. Iată articolulul 19: ”Regiunea Autonoma Maghiara a Republicii Populare Romane este formata din teritoriul locuit de populatia compacta maghiara secuiasca și are conducere administrativa autonoma, aleasa de populatia Regiunii Autonome.” Se pot formula foarte multe critici privind regimul de atunci. O singură acuzație nu poate fi susținută, și anume, că Regiunea Autonomă Maghiară, ar fi pus sub semnul întrebării unitatea, suveranitatea și indivizibilitatea statului Român.

            În consecință unitatea administrativă propusă nu prezintă o entitate statală, distinctă și paralelă, ci reprezintă o soluție asimetrică de regionalizare, propusă în Rezoluția nr. 1334/2003 a Consiliului Europei. Se propune tocmai o regiune în cadrul statului Român, care dispune de autorități deliberative și executive similare cu cele acordate județelor.

            Proiectul de lege în discuție nu este în contradicție nici cu atributul național al statului. Pornind de la convingerea, că nu există contradicție între Constituție, și între normele general acceptate ale dreptului internațional, astfel cu principiul nediscriminării, atributul național se poate interpreteta exclusiv ca o titulatură universală a suveranității de stat aparținând în mod inalienabil comunității formate din toti cetățenii României. Acestă interpretare este confirmat tocmai prin articulul 4. al Constituției:   România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”  

            Suveranitatea de stat este exercitat de comunitatea cetățenilor ”prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.” (art. 2 Constituție) Conform propunerii legislative în discuție un organ reprezentativ în conformitate cu art. 2 din Constituție este Consiliul de Autoadministrare. Articolul 12. din proiectul de lege prevede: ”Regiunea autonomă Ținutul Secuiesc se constituie conform prezentei legi, odată cu constituirea Consiliului de Autoadministrare, autoritate administrativă autonomă înființată conform art. 117. alin (3) din Constituția României, în baza prevederilor prezentului Statut ca lege organică, prin alegeri libere și generale, prin votul secret și direct al cetățenilor cu drept de vot având domiciliul stabil pe teritoriul regiunii autonome.”

            Din punctul de vedere al dreptului comunitar Consiliul Legislativ precizeză, ”problematica organizării administrative a teritoriului statului, implicit a înfințării unor regiuni autonome de genul celei propuse de către inițiatorii prezentului demers legislativ, nu cade sub incidența dreptului Uniunii Europene, competența de reglementare aparținând exclusiv autorităților naționale ale statelor membre.

            Trebuie însă menționat că organismele europene nu promovează crearea unor entități infrastatale, de genul regiunilor autonome, asimetrice, neuniforme ori pur și simplu singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice.”  

            Legat de această remarcă, ținem să precizăm trei idei:

1. Inițiatorii prezentului demers legislativ, nu au argumentat propunerea lor, cu existența unor obligații provenite din dreptul comunitar.

2. Consiliul legeslativ recunoaște în mod tacit, paractica europeană a autonomiei teritoriale, cofirmând că „înfințarea unor regiuni autonome de genul celei propuse de către inițiatorii aparține exclusiv autorităților naționale ale statelor membre.„

3. Lipsa unei obligației provenite din dreptul comunitar de a crea o regiune autonomă, este o abordare restrictivă a Tratatelor Uniunii Europene, și contrară angajamentelor internaționale ale României. Astfel articolul 2. al Tratatului privind Uniunea Europeană prevede:  Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.

În situația în care intenția guvernelor României de a identifica cele ”mai potrivite mijloace în vederea asigurării unui standard cât mai ridicat de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale” – cum este enunțat în răspunsul Guvernului României la petiția manifestanților din Ziua Libertății Secuiești din 2014 – atunci în loc de căutarea permanentă de a ocoli solicitările colectivității secuiești, ar trebui să găsim semne autentice de de identificare ale acestor mijloace! În schimb întălnim un efort susținut de interpretări restrictive și evazive, în abundența termenilor: nu promovează, nu susține, nu sprijină, nu ne obligă etc. Ori o abordare de bună credință nu poate să treacă peste faptul, că valorile fundamentale ale Uniunii Europene trebuie să fie protejate, da, chiar și în cadrul competenței exclusive ale statelor membre. Și asta nu din cauza că suntem obligați print-un regulament al Uniunii, ci pe baza obligației morale prin asocierea la o alianță, fundamentată pe o moștenire consituțonală comună.

Dar dincolo de această obigație morală, trebuie să vorbim și de un angajament luat de România la aderarea la o altă structură europeană, și anume la Consiliul Europei.    

România în momentul aderării sale la Consiliul Europei, a făcut un angajament unilateral în mod liber privind îndeplinirea prevederilor recomandării 1201/1993. Acest angajament a fost acceptat prin Avizul nr. 176/1993 de către Adunarea Parlamentară. (Adunarea „apreciază declaraţia scrisă a autorităţilor române prin care ele se angajează să-şi fundamenteze politica în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale pe principiile definite în Recomandarea 1201/1993...”) Ordinul 508 întocmit pe baza raportului Columberg confirmă caracterul obligatoriu al angajamentelor liber asumate de statele membre în momentul aderării lor la Consiliul Europei.

Rezoluţia 1123/1997 privind respectarea obligaţiilor şi angajamentelor luate de România şi încetarea monitorizării speciale de către Consiliul Europei solicită clar, ca România să continue „să pună la baza politicii sale pentru politica minorităţilor principiile formulate în recomandarea 1201/1993”.

Rezoluţia 1115/1997 privind înfiinţarea Comitetului de Monitorizarea a preluat locul Ordinului 508, menţinând obligaţia statelor membre de a onora angajamentele asumate, dar şi posibilitatea sancţionării neîndeplinirii pe o lungă durată a angajamentelor asumate!  

Recomandarea capătă forţă juridică obligatorie pentru România şi prin includerea sa în Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară (1996), înaltele părţi contractante înţelegându-se că prevederile acesteia le „vor aplica, ca angajamente juridice”. 

            Fiind clarificată caracterul obligatoriu pentru România al Recomandării 1201/1993 cităm articolul 11. relevantă din punctul de vedere al doleanţei noastre de autonomie:

În regiunile unde sunt majoritare, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul de a dispune de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice și teritoriale specifice şi conforme cu legislaţia naţională a statului.

            Și iată răspunsul Guvernului României la petiția manifestanților din Ziua Libertății Secuiești din 2014: 

Ca membru al Consiliului Europei și al Uniunii Europene România împărtășește valorile unei societăți democratice, asumându-și angajamentele ferme în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, angajamente, pe care România înțelege să le respecte și să le onoreze pe deplin...„

Ceea ce privește aprecierea Consiliului Legislativ conform căreia inițiatorii propun o unitate administrativă „constituite exclusiv pe criterii etnice trebuie remarcat faptul că propunrea legislativă nu folosește termenul etnic. Chiar şi autonomia solicităm pentru toţi locuitorii Ţinutului Secuiesc, care pentru noi, este o entitatea teritorială istorică şi culturală distinctă, cu vechi tradiții istorice de autoguvernare. Combaterea nefundamentată a „criteriului etnic” de către Consiliului Legislativ, şi în general de câţiva politicieni cu funcţii de conducere, ne duce la un text în care într-adevăr figurează acest termen. Însă acest text nu a fost formulat de inițiatorii proiectului legislativ, fiind vorba de actuala lege a administraţiei publice, Legea 2/1968:

Art. 3. - Judeţul este alcătuit din oraşe şi comune - unităţi de bază ale organizării administrativ-teritoriale a ţării - în funcţie de condiţiile geografice, economice şi social-politice, etnice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei.

Consiliului Legislativ prezintă deci în context negativ, de fapt nu propunerea noastră, ci un drept recunoscut prin lege, și anume criteriul de organizare ale județelor. 

Consiliului Legislativ susține în mod greșit, că forurile europene ar exclude oricare categorie de derepruti collective, ale minorităților naționale. Două argumente care demonstrează contrariul:

1. Recomandarea 1201/1993, în articolul 12. prevede: "Nici una din dispoziţiile acestui protocol nu poate fi interpretată ca o limitare sau restrângere a unui drept individual al persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale, sau a unui drept colectiv al unei minorităţi naţionale cuprins în legislaţia statului contractant sau într-un acord internaţional la care acest stat este parte."

            Această prevedere porneşte de la faptul, că există, sau pot exista ţări membre ale Consiliului Europei, care – în loc să nege caracterul obligatoriu al angajamentelor asumate, sau să-şi caute interpretări restrictive ori evazive – acordă chiar drepturi mai largi de cele prevăzute în recomandare. Mai mult decât atât, prevederea citată nu permite o interpretare care să limiteze sau să restrângă drepturile colective ale minorităţilor recunoscute deja în legislaţia statutului sau într-un acord internaţional! Atât litera, cât şi spiritul recomandării diferă mult de modul cum abordează Consiliului Legislativ drepturile minorităţilor, fie individuale, fie colective.  În consecinţă există a contradicţie flagrantă între dorinţa „asigurării unui standard cât mai ridicat de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale” pe de o parte, şi căutarea minimului obligatoriu impus prin norme internaţionale, sau  interpretarea restrictivă ale acestora pe de altă parte.

2. Este semnificativ că în opinia Consiliului Legislativ dreptul internaţional recunoaşte doar drepturi individuale. În acest context ar fi fost important, ca opinia publică din România să cunoască insuccesul delegatiei romăne la APCE, privind amendamentele la Rezoluţia 1985/2014, amendanente care s-au referit la ştergerea din document a noţiunii de drept colectiv, fiind respinse toate de Adunarea Parlamentară. 

Consilul Legislativ consideră, că inițiatorii proiectului de lege crează o situație de discriminare pozitivă în defavoarea majorității. În realitate statutul prevede egalitatea reală și deplină a tuturor cetățenilor din această regiune, acordând avantajul discriminării pozitive populației române din zonă. Astfel art. 9 alineat 3 al propunerii legislative în discuție pronunță: Nu constituie discriminare adoptarea de către Consiliul de Autoadministrare a unor măsuri speciale pentru păstrarea și dezvoltarea identității naționale a comunităților române din Ținutul Secuiesc, în limitele legii.”

 Consiliul Legislativ în punctul 11 al avizului consideră anticonstituțională aceea prevedere, în care limba maghiară ar avea „același statut ca și limba oficială a statului”. Această prevedere nu este anticonstituțională. Nu contestă caracterul oficial al limbii române, nu prevede nici o formă de restricționare a folosirii sale. Practica permisivă în schimb de a folosi pe lângă limba oficială și limba minorităților naționale, este răspândită în Europa. Exemplul cel mai apropiat putem cunoaște în Republica Sârbă, unde prin constituție limba oficială este limba sârbă. În schimb, în  Provincia Autonomă Voivodina, în localitățile locuite de români, limba română are același statut, ca și limba oficială a statutului sârb. Oare autorii avizului Consiliului Legislativ nu cunosc acest lucru?

Concluzie

Pornind de la prevederea constituțională „administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul descentralizării, al autonomiei locale și pe cel al deconcentrării serviciilor publice.” Pornind de la această prevedere constituțională, cu respectarea concomitentă al art. 3 din legea 2/1968 privind delimitarea administrativă a județelor, am fi în situația ca proiestul de lege în discutie să fie general acceptată. Rugămintea noastră către Comisia pentru administrație publică și amenjararea teritoriului, să abordeze această inițiativă legislativă din punctul de vedere a pvederilor legale citate.

La prezentul referat de argumentare a proiectului de lege Autonomia Ținutului Secuiesc anexăm Combaterea avizului negativ al Consiliului Legislativ...” din 19-29 martie 2004, redactat de Dr. Csapó József, studiul fiind parte integrantă a prezentei argumentări.

 

Târgu Mureș, 19 martie 2018

Izsák Balázs

Președintele Consiliului Național Secuiesc

 

 

 

 

 

 

-
SZÉKELY NEMZETI TANÁCS - CONSILIUL NAŢIONAL SECUIESC
SZEKLER NATIONAL COUNCIL

520009 Sepsiszentgyörgy / Sfântu Gheorghe, Konsza Samu utca 21
Tel.: +40 267 318.180, e-mail: office@sznt.ro
2006 - 2010 © Minden jog fenntartva! All rights reserved! Toate drepturile rezervate!

Webhosting:
server.ro