Bine aţi venit pe situl nostru!

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

CELE MAI NOI
CELE MAI CITITE
DE INTERES PUBLIC

Consiliul Naţional Secuiesc a fost înfiinţat prin voinţă publică, pentru reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc. Vrem autoguvernare regională, garanţii instituţionale ale drepturilor colective. Această voinţă exprimată de comunitatea noastră şi prin referendum este înrădăcinată în trecutul autoguvernării secuieşti, şi, în acelaşi timp, este în concordanţă deplină cu valorile democraţiei regionale, valori pe care trebuie fundamentat procesul de regionalizare din ţările Uniunii Europene, în conformitate cu recomandarea Consiliului Europei.

La baza acestor solicitări juste şi echitabile se afla convingerea fermă că, pentru noi, libertatea este singurul drum de urmat. Cu binecuvântarea Domnului, autoguvernarea secuiască va transforma patria noastră, Ţinutul Secuiesc, în patria democraţiei şi a egalităţii reale şi depline dintre cetăţeni. Pentru noi este singurul viitor acceptabil, singurul viitor posibil.

Secrete nu avem, lumea întreagă să ne vadă aspiraţiile şi toate demersurile, să ne audă cuvintele!



CONSILII LOCALE SECUIEŞTI PENTRU AUTONOMIE
Următoarele consilii locale au hotărât organizarea referendumului:

Scaunul Brăduț-MicloșoaraBaraolt, Băţanii Mari, Vârghiş
Scaunul CiucLunca de Jos, Miercurea Ciuc, Sândominic
Scaunul Gheorgheni
Borsec, Ciumani, Gheorgheni, Joseni, Suseni
Scaunul Kézdi Târgu Secuiesc
Scaunul Mureș
Ghindari
Scaunul Orbai
Boroşneu Mare, Zăbala
Scaunul SepsiArcuş, Bixad, Chichiş, Ilieni (jud. Covasna), Micfălău, Ozun, Reci, Sfântu Gheorghe
Scaunul Odorhei
Avrămeşti, Brădeşti, Căpâlniţa, Cristuru Secuiesc, Dârjiu, Lueta, Lupeni, Odorheiu Secuiesc, Secueni, Vlăhiţa, Zetea

Get the Flash Player to see this rotator.

 
ARCHIVA MULTIMEDIA




....




































































































_

-
SZÉKELY NEMZETI TANÁCS - CONSILIUL NAŢIONAL SECUIESC
SZEKLER NATIONAL COUNCIL

520009 Sepsiszentgyörgy / Sfântu Gheorghe, Konsza Samu utca 21
Tel.: +40 267 318.180, e-mail: office@sznt.ro
2006 - 2010 © Minden jog fenntartva! All rights reserved! Toate drepturile rezervate!

Webhosting:
server.ro